Drumurile singurătății

23 februarie 2013

În tren. În maxi-taxi. În autobuz. În metrou. Pe jos.

Sunt toate drumurile pe care le fac singur și de care mă bucur în singurătate sau pe care le urăsc în aceeași singurătate. Nu știu dacă sunt drumuri pe care ar trebui să le fac de unul singur, și am îndoiala asta pentru că din când în când mă trezesc cu un chef de a vorbi cu prieteni, cu oameni cunoscuți, chiar și cu familia.

Această dorință vine, într-un mod neexplicat încă, după o bună bucată din drum în care m-am bucurat sau am urât drumul îndeajuns pentru mine, și simt nevoia de a refula, de a mă exprima, de a ieși din tăcerea care devine apăsătoare.

Acum merg la Brăila, pe aceeași cale ferată, bătută de mai puține trenuri ca în anii din urmă, și sunt singur. Pentru mine singurătatea reprezintă o adevărată falie, contrar dăților în care mă înconjur cu oameni, cu râsete, jocuri, conversații ca și când aș trăi așa dintotdeauna. Oare câți mai sunt în aceeași situație ca mine, rămân singuri pe drumuri de atâtea ori? Poate tocmai aceste momente de reflecție, când privesc luminile îndepărtate pe fereastra întunecată a trenului (după ce mă apropii îndeajuns să transform oglinda geamului în panoramă), sunt cele care-mi dau pofta de oameni și retorica în discuții.

Cred, totuși, că tot atât de multe momente de reflecție aș reuși să am, chiar înconjurat de oameni pe toate drumurile astea atât de lungi. Aș putea alege să-mi descleștez gura asta singuratică mai des și tot aș avea șansa să mă gândesc la toate lucrurile ce merită gândite.

Trebuie ( – chiar dacă e cuvântul interzis, se pare, în rezoluțiile personale) să îmi ajustez viața socială. Să nu mai vreau să fiu cu toată lumea, pentru că voi ajunge în situația de acum, sa fiu dezgolit de prieteni.

Drumurile astea în care ascult radio, mă uit la filme pe laptop, răsfoiesc paginile unei cărți, încerc să completez sudoku cu dificultate ridicată îmi arată cât de singur sunt. Pentru că telefonul e cel mai inactiv obiect din buzunare.

Chiar dacă pe unele drumuri voi mai rămâne singur, sunt sigur că pot transforma ore de reflecție în ore de descoperit oameni, oameni care-mi plac și care mă pot ajuta în atâtea aspecte, atât de naive și prost înrădăcinate în mine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s