București – Ruse și retur partea a doua

În prima parte, pe scurt, mi-am povestit plecarea din București, drumul până în Giurgiu cu întâmplările și imaginile de pe parcurs.

**

Aici am avut timp să mă ocup puțin de bicicletă ( n. în Giurgiu) pentru că încă de la plecare observasem că aveam roțile cam lăsate, iar pompa de buzunar pe care o aveam nu mă ajuta deloc. Problema era că duminică la prânz sunt destul de puține șanse să găsești o vulcanizare la periferie. Nu am timp să îmi duc gândul până la căpat că văd o hală enormă din tablă cu un banner pe măsură: „VULCANIZARE”. I-am dat câteva târcoale și am decis că asta-i singura mea șansă.

Ce-am găsit în curtea asta imensă: vulcanizare, atelier mecanic, spălătorie, statie itp (all-inclusive). Mi s-a spus să merg în spate unde era exact ca în curte la țară când lucrau tata cu unchiu-miu la vreo mașină, adică o grămadă de lucruri aruncate cât colo pline de rugină sau vasilină. Oricum amabili băieții de acolo că mi-au umflat roțile, deși a sărit furtunul din compresor de 2 ori ca un bici, care ar fi zgâriat orice mașină ar fi venit în locul meu. Bine că am venit eu să-și asigure ei uneltele!

Pe acelaşi drum am văzut pe dreapta indicatorul către o mănăstire şi mi-am zis că o să trec la întoarcere dacă voi avea timp, apoi imediat se deschide în stânga Şoseaua Prieteniei care duce în vamă. Mi-am făcut drum printre bariere şi camioane şi am atacat podul. Pe pilonii podului erau înscrişi anii construcţiei – 1952 şi 1954 şi ce-i drept e destul de impresionant. Ştiam că este cel mai lung pod curbat din Europa (am citit undeva fugitiv) însă e foarte îngust! O bandă e cu 10 cm mai lat decât un camion, aşadar nicio şansă să mergi cu bicicleta pe pod, mai ales că tirurile trec cu 60-70 km/h în ambele sensuri pe porţiunea asta de 2-3 km. Aşadar a trebuit să merg pe marginea pietonală (la fel de îngustă şi plină de obstacole responsabile de zgârieturi şi vânătăi, nu recomand) cu tot cu bicicletă.

Măcar cei câţiva km cât m-am chinuit eu am avut parte de un frumos peisaj. Am rămas cu impresia că au construit podul exact unde este Dunărea mai lată (ca podul de la Feteşti-Cernavodă), cu o mică insulă între cele două maluri, oameni la peşte, oameni la plajă, oameni în plimbarea cu şalupa de dimineaţă. „BULGARIA”.

Bulgaria

Cobor în vama în bulgărească care arăta aproape la fel ca cea românească, dar nu ştiu de ce mă aşteptam să intru direct în Ruse. Aşadar trebuie să-mi găsesc calea spre oraş. Ajuns la o intersecţie cu mai multe direcţii scrise cu litere chirilice trebuie să apelez la norocul meu de a mă fi documentat înainte despre locurile de vizitat şi ştiam că principală stradă din Ruse se numeşte Aleksandrovka. Am întrebat un „gagiu” cu ghiul de aur în engleză despre “Aleksandrovka Street” la care mi-a răspuns cu „Uliţa Aleksandrovka? Da…”. Prin urmare, trebuie să merg pe o sosea însoţită de o conductă de agent termic(mare, groasă şi căptuşită) până dau de uliţa Aleksandrovka. Dar înainte de a intra în oraş m-am hotărât să mănânc de prânz aşa că m-am aşezat pe iarbă la umbră unor copaci şi mi-am scos pachetul (pregătit de mama cu o zi înainte, la Brăila). Mănânc bine, beau apă, mai stau puţin şi uşor uşor pornesc spre oraş.

Un drum destul de lung de altfel, apoi după ce trec de un pod ajung la o interesecție unde mă hotărăsc să fac stânga. Cele câteva ore bune de mers, masa pe care doar ce o servisem, ploaia care începea plus peisajul monoton de blocuri scunde de-a lungul primei străzi pe care o vedeam în Ruse mi-au dat o stare de somnolenţă care trebuia neapărat rezolvată.

După puţin timp am ochit o staţie de troleu/autobuz ceva mai mare cu bancă lungă şi acoperită, locul perfect pentru 1-2 ore de somn (când nevoia e urgentă, soluțiile parcă vin de la sine, indiferent de prejudecățile pe care le aveam despre dormitul pe băncile din spațiul public). Mi-am parcat bicicleta lângă bancă, mi-am pus geanta pe post de pernă şi dă-i somn. Am dormit mai mult iepureşte pentru că din cauza oboselii nu m-am gândit să-mi leg bicicleta de bancă aşa că dormeam câte 15-20 de minute după care mă trezeam câteva secunde, îmi verificam lucrurile, şi tot aşa până pe la ora 14.00.

Între timp ploaia s-a oprit şi a început să se simtă soarele arzător al acestei latitudini mai sudice, aşadar condiţii excelente de vizitare. Problema era că îmi lipsea aripa faţa, oblingându-mă să merg mai încet pentru a nu mă umple de noroi şi flori ude de tei (speranţe deşarte căci tricoul meu alb mă făcea să arăt că un dalmaţian la întoarcere…sau doar ca un turist cu un tricou înnoroiat). Ajung la o piaţă mare cu statuia unui soldat/general unde întreb pe cineva „Uliţa Aleksandrovka?” primind răspunsul „Eşti român, nu? Noi doar ce venim de acolo, am fost şi noi în vizită. Uite chiar strada asta care porneşte de la statuie este Aleksandrovka.”

Aleksandrovka este o stradă pietonală, destul de lată, având copaci mari şi bătrâni de o parte şi de alta ce îşi atârnă crengile grele aproape de capetele trecătorilor. Fiind duminică nu erau multe lucruri de văzut, toţi vânzătorii ambulanţi închizându-şi de mult tarabele. M-am uitat şi la dus și la întors de acel centru de infomare turistic de la nr. 61, însă nu l-am găsit. În capătul străzii se dechide o piaţă frumuşică unde este şi clădirea „Municipality of Ruse” dar care la momentul respectiv era în reconstrucție.

Ruse

Găsesc apoi un panou cu principalele obiective de vizitat cu o mini-hartă nu prea folositoare, de aceea îmi continui drumul pe străduţe înguste străjuite de clădiri desprinse parcă din centrul istoric brăilean. Îmi ies în cale tot felul de statui rămase ca dovadă a „Epocii de aur” reprezentând soldaţi, eroi naţionali sau simboluri patriotice (precum o mamă umilă ce are grijă de copii) purtând adesea arme sau îndemnuri la luptă. Tot hoinărind ajung într-o zonă apropiată de Dunăre cu depozite industriale rămase tot din vremuri de mult apuse unde mi-au dat târcoale câţiva câini.

Fac stânga-mprejur şi mă întorc la o străduţă cunoscută de unde ajung imediat într-un parc ce părea la marginea istorică a oraşului. În parc mă întind pe o bancă pentru a mai prinde câteva minute de odihnă, dar soarele ardea de două ori mai puternic după ploaia de mai înainte, așa că nu am mai zăbovit mult şi am pornit înapoi spre centru.

București-Ruse și retur ultima parte.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s