Când lucrurile se schimbă

Îmi place să învăț lucruri noi, îmi place să cunosc oameni noi, îmi place să încerc lucruri noi, inovația în general este pe placul meu. Nu cred că noi ca oameni, ca societate am progresat vreodată fără acea idee care merge mai departe decât aceea a predecesorilor.

Și de multe ori noul înlocuiește ceva vechi, un lucru mai bun este de cele mai multe ori ales în dauna celui de până acum, un concept mai bine definit depășește unul mai vag din trecut. Aduce, prin urmare, o schimbare.

Dar pe măsură ce experimentez, devin confortabil cu stilul meu de viață și cu greu mă imaginez făcând lucrurile altfel. Schimbările amenință de multe ori rutina asta de care am prins drag sau de care m-am atașat și parcă mi-ar fi greu să fac altcumva (dacă n-o să mai timp să fac tot ce făceam până acum?).

Uneori schimbarea vine ca răspuns al unor dorințe interioare, alteori sunt nevoit să schimb. Important este că iau niște decizii care mă afectează în mod direct pentru că renunț la lucruri, obiceiuri, activități, oameni și/sau timp.

Și atunci când cedez altor ocupații din timpul meu, consecința este renunțarea la alte părți din cotidianul care îmi plăcea și abia când rămân fără anumite preocupări și fără anumiți oameni realizez întregul peisaj al schimbării – îmi dau seama de ceea ce nu mai am.

Totuși, lucrurile nu sunt atât de dramatice pe cât le-am scris eu până acum. Atunci când timpul devine din ce în ce mai limitat (asta vine odată cu vârsta?) trebuie fie să prioritizăm, fie să ne diminuăm proporțional implicarea în activități și față de oameni. Eficientizăm pentru că, într-un fel sau altul, suntem forțați să alegem ce ne place mai mult.

Cum consider că merită să investighez mai multe despre subiect, am fost ieri la un training în ASER de numai 2 ore despre „Time management”, destul de cuprinzător și foarte clar, ținut de un om nou (și o surpriză plăcută), Roxana Drăguș. Am învățat mai multe decât mă așteptam, nu din prisma conceptelor despre care s-a vorbit, cât din perspectiva oferită asupra timpului pe care îl avem.

Mi-am luat destul de multe notițe, dar pentru că nu vreau să stric nimănui un posibil proces de învățare alături de ea, împărtășesc doar un gând dintre cele care mi-au plăcut:

„Dacă ar fi să îți scrii biografia la sfârșitul vieții, ce-ai scrie în ea?”

Anunțuri

2 gânduri despre „Când lucrurile se schimbă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s