Cum mi-am petrecut Ziua Muncii cu 40 lei

Primul meu an în care sărbătoresc 1 mai din perspectiva „muncitorului”. Ziua asta e învăluită cu tot felul de mistere și de năluci din trecut cu idei inoculate de știrile de tipul „Cum sărbătoreau românii Ziua Muncii în perioada comunistă” și de imaginile colorate a manifestărilor de pe stadioanele patriei.

Apropo, chiar se sărbătorea prin muncă ziua asta sau era ca acum, în funcție de servici și de noroc? Îmi pare că era o zi importantă în contextul respectiv și că se petrecea pe bune.

Așadar, o zi liberă în mijlocul săptămânii. Marți aveam exact aceeași stare de vineri, când aștept sfârșitul de săptămână. Iar miercuri trebuia neapărat să fac ceva potrivit acestei zile, e întâi mai, vine vara!

La mare am mai fost anii trecuți, când aveam mai mult timp și o gașcă mai mare, bineînțeles în Vama Veche, la cort, o experiență din categoria „clasic”, nu mai impresionează pe nimeni. Hai la munte atunci!

Adică la Sinaia, că e aproape, ieftină și ai ce să faci. Dar să mă trezesc mai devreme decât într-o zi lucrătoare, să mă plimb doar prin orășel și să mă întorc seara mai târziu decât de obicei, iarăși nu mi se părea o opțiune relaxantă.

Într-adevăr, ar fi fost superbe câteva ore de stat pe pajiștea din curtea Peleșului să mă bucur de aerul tare sau să merg la mănăstire să beau sirop de brad, dar ce rost are să merg la munte când nu am timp să merg pe munte efectiv?

În schimb am avut o dimineață în care m-am trezit fără alarmă și am reușit să mă bucur de un mic dejun normal. Până pe la prânz am reușit să văd și primul episod din „The Walking Dead”.

Pentru că nu vroiam să stau toată ziua în casă am stabilit o ieșire până la Mogoșoaia, care mi se părea o idee chiar inspirată după ce am fost anul trecut prima dată cu prietenii din Blazer. Am plecat cu o Săgeată Albastră la 13.30 care ne-a lăsat 22 de minute mai târziu în micuța gară din Mogoșoaia (1,85 lei cu reducere de student, 3,70 lei bilet întreg).

Să nu vă închipuiți că trenul oprește fix în curtea palatului sau pe marginea lacului. Nu, e de mers cam 1,5 – 2 km până la intrarea în parc pe un drum „al oaselor” cu pietriș, cu praf și mai ales, printr-un soare ce m-a făcut să regret că am ezitat să-mi cumpăr o pălărie cu vreo două săptămâni în urmă.

Drumul are altă utilitate – e o ocazie bună de teambuilding – pentru că e lung și dificil e un catalizator al comunicării, ai prilejul să vorbești vrute și nevrute cu oamenii sau omul cu care ești.

La șosea mai e ceva de mers în partea dreaptă către domeniu, după ce am lăsat  în stânga un Mega Image (3 lei băutură răcoritoare). La intrarea în parc începe o alee largă și foarte lungă cu gazon verde minunat pe o parte și pe cealaltă presărat cu arbori umbroși. Cel mai frecvent am văzut camere foto atârnate la gât și câini zbenguindu-se pe covorul perfect.

După ce mi-am clătit ochii bine, aproape de intrarea în palat zăresc o grămadă de oameni la picnic ce ocupau toate zonele cu umbră, cu pături, mese, castroane, farfurii și din fericire majoritatea veniseră cu mâncarea pregătită de acasă (doar câteva grătare și alea pe făcute pe drum, nimic pe iarbă).

La palat agitație mare, dar nimeni nu era prea gălăgios, nimeni nu deranja atmosfera văratică. Cum am găsit o masă liberă pe terasa restaurantului interior am poposit cam o oră și am mâncat puțin, dar pe săturate (30 lei prânz). Am observat cum au profitat cei ce se ocupă de restaurant – paginile meniurilor erau albe, aveau un scris negru și simplu, neșifonate ce păreau tipărite cu doar câteva ore în urmă. Și da, față de anul trecut prețurile erau mult mai mari, de exemplu: 1 mic = 5 lei, 1 bere la 0,33 = 10-12 lei. Nota nu a fost prea mare totuși și nici nu am simțit că plătesc ceva în plus ținând cont de zi și de locație.

Am intrat și în muzeu pentru a mai scăpa de cele 30°+ de afară (2 lei bilet redus). Un muzeu destul de sărac de altfel, dar sunt câteva piese mai importante. La parter se regăsește o expoziție cam anostă de pictură contemporană. Mi se par mai interesante frescele decupate dintr-o biserică de la subsolul palatului (intrarea liberă) care are un iz de cramă domnească. Mai sunt câteva locații în curtea palatului unde sunt expuse diverse expoziții care nu cred că sunt permanente (sculpturi de sticlă).

Două fotografii rapide la lac, o scurtă vizită la cavoul familiei principelui Bibescu și deja se făcuse ora de plecare. La întoarcere am ales o altă alee (cea din fața intrării „oficiale” în domeniu) pe care se mai regăsește biblioteca Marthei Bibescu și un centru cultural. O înghețată de final (3 lei) și ne postăm în stația de autobuz.

Later edit – pe unul dintre cavourile celor doi prinți morți în al doilea război mondial este gravat următorul verset: „Oricine va căuta săşi scape viaţa, o va pierde şi oricine o va pierde, o va găsi.”

Drumul cu maxi-taxi până în piața Chibrit (metrou 1 mai) este 3 lei (sau puteam aștepta RATB 460 care ne-ar fi dus în oraș).  Grand total = 40 lei. Am ajuns în București la o oră decentă, înainte de 6 și cu destulă economie în portofel pentru un film, o ieșire sau o seară relaxantă acasă.

A meritat să merg încă o zi la Mogoșoaia, iar cu bicicleta ar fi fost și mai bine. Acestea fiind zise, vă urez sărbători cu bine și să găsiți și voi locuri în care să evadați. Măcar o zi, indiferent de ocazie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s