Prohibiție la cafea

Cafeaua, această licoare cu miros puternic, recomandată a fi servită caldă (sau la gheață după standarde actuale) care ne împăienjenește ochii și ne încarcă sinapsele cu noi energii, pentru mine intră în categoria „numai dacă este absolut necesar”.

Familia, prietenii și colegii știu foarte bine că nu sunt amator și că prefer orice altă băutură cafelei. Timp de 22 de ani aproape că nu am știut ce e gustul cafelei. Am rezistat miresmei îmbietoare (deși mama este mare cafegiu) și marketingului omniprezent încă din anii ’90, reușind să-mi mențin interdicția.

Chiar și atunci când eram foarte obosit și aveam nevoie de forțe noi, refuzam cafeaua cu următoarea rațiune: „voința este singura energie de care am nevoie”, iar într-un alt colț de minte îmi înflorea ideea că nu am nevoie de o substanță pentru a face anumite lucruri și dacă e important, pot să fac tot ce vreau cu motivația potrivită.

O bună perioadă de vreme a funcționat metoda asta și am fost „curat”. Doar de 2 ori pe an, finalul sesiunilor mă prindeau cu „3 în 1” în cană pentru a putea merge direct la examenele de la 7:30 măcar la o capacitate minimă, după noaptea în care sigur găseam noi materiale de citit.

Apoi, de la sfârșitul anului trecut lucrurile s-au aglomerat și am trecut rapid din fazele de negare, furie, negociere, depresie (nu aveam timp să le iau pe fiecare pe rând) direct în acceptarea cafelei. Răbdarea mea limitată la preparare îmi punea aproape zilnic în față câte un „3 în 1”, profitând de faptul că organismul meu nu era obișnuit cu stimuli externi, pentru a-mi prelungi activități cu multe ore până noaptea târziu (și până dimineața devreme uneori).

Totuși, săptămână de săptămână ochii îmi erau mai obosiți, corpul îmi era mai greu și pentru a câștiga 20 de minute, mi-am făcut diminețile mai scurte – fără mic dejun,  fără cămașă călcată. Și nu pentru că îmi creștea toleranța la cofeină, ci pentru că atunci când știu că am un timp anume disponibil pentru ce vreau să fac, tind să-mi iau tot acel timp chiar dacă aș putea rezolva mai repede.

Apare acum, în mod natural, următoarea preocupare: este cafeaua un catalizator pentru a face mai multe sau un pretext al ineficienției? La început cu siguranță este prima variantă, doar pentru a aluneca treptat în rutina celei de-a doua.

Chiar dacă nu-s experimentat, am tot încercat diferite tipuri – de la McDonalds, McCafe, Starbucks, de la automat, la filtru, irlandeză, cu mentă – și pot să spun că e o băutură decentă (și naturală îmi place să cred), dar nu printre preferatele mele.

Ultima cafea a fost în seara de Înviere și atunci mi-am dat seama că nici să o comand nu știu. Am cerut cafea cu lapte și mi-au adus un espresso cu puțin lapte alături, când eu tot ce vroiam era „caffe latte” (care  e cu totul altceva, se pare).

Timpul nu mai are răbdare (cum bine spunea Marin Preda) și în ultima vreme mi se confirmă atât de des și de dureros că sunt forțat să iau măsuri. Ăsta e tot timpul pe care îl am la dispoziție, ce fac cu el? Cum mă duc activitățile din acest răstimp în punctul B?

Așa că pentru mine, cafeaua se va întoarce cam la același stadiu la care era în anii din urmă, întrucât nici măcar ca placebo nu-și mai are loc în coșul zilnic de consum. Și pentru că eu sunt cel care trebuie să devină mai organizat, fără alte motive de procrastinare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s