Copii am fost tot timpul

Următorul articol a fost scris pentru concursul de esee „Elev în comunism” organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (și Memoria Exilului Românesc) în aprilie 2008 (5 ani au trecut de atunci, incredibil!) .

Libertate

„Sâmbătă. Astăzi mă trezesc mai dimineață. Trebuie neapărat să ajung la verișoara mea pentru că a făcut rost de niște zahăr și de niște ulei. La 7 fără 10 trebuie să fiu deja acasă ca să mă pregătesc de școală. Mă grăbesc. Deși suntem abia la jumătatea lui octombrie deja se întrezăresc primii fulgi de zăpadă. Frigul și pantalonii care mă cam strâng mă fac să întârzii și ajung acasă abia la 7 cu o sticlă de ulei și 2 pungi de zahăr. Mama se uită la jurnal. Recoltele sunt excelente, industria e ca pe roate, însă eu am ratat Mihaela. Ah, e prima dată când avem curent și ratez desenele mele preferate (nu că aș avea de ales).

Mama îmi prăjește niște ouă (bine că avem găini), iar eu îmi verific matricolele de pe sacou. Mănânc pe fugă și reușesc să mă și îmbrac între timp. Mâine trebuie neapărat să mă tund ca au început să mă ia la ochi profesorii.

Într-un sfârșit ajung la școală chiar la timp pentru imn. « Trei culori cunosc pe lume amintind de-un brav popor… »  răsună în curtea liceului din piepturile a 400 de elevi așezați frumos în careu. În fine… într-un sfârșit intrăm la ore, dar după ce ne mai sunt odată verificate matricolele.

În pauză îmi vând tema la mate să fac rost de bani de cinematograf . 1 leu pe temă și o să pot să văd încă odată « Kramer contra Kramer », poate a treia oară luna asta. Măcar așa profit la maxim de una din distracțiile care le pot avea, chiar daca stau și cu orele la coadă la cinema.

La pauza mare ieșim afară facem un careu pentru ascultarea imnului și ca să-i ascultăm pe profesori despre progresele constatate la ultimul Congres.

La 2 terminăm orele și mergem cu gașca acasă… eu încerc să pierd cât mai mult timp pe drum că trebuie s-o aștept pe mămica sau pe tăticu să-mi facă focul. Mai pe seară mă uit cu toată familia la « Teleenciclopedia », emisiunea noastră preferată. Doar un sfert de emisiune și s-a întrerupt curentul din nou.

De obicei așa se întâmplă: după « Telejurnalul » ce prezintă vizitele « tovarășului » se întrerupe curentul. De aceea mai mereu învăț la lumânare. Chiar și la școală trebuie să am lumânarea în geantă când avem ore după-amiază.

Luni. Azi trebuie să merg la ședința UTC pe municipiu să stabilim ce pregătim pentru vizita de lucru a « tovarășului ». Sunt al doilea pe clasă, deci automat secretar UTC. Întrecerea dintre licee de anul acesta se anunță foarte competitivă. Am auzit că cei din “Progresul” au ceva special în program. Oricum noi suntem campioni de 2 ani și trebuie să ne menținem fruntași. Mergem pe stadion să ne antrenăm cu pancarte, steaguri, lozinci. Coregrafia încă nu e pusă la punct, dar mai avem timp. « Ceaușescu PCR / România / Te iubim » a stat pe buzele tuturor azi.

Marți. Este ora 6 și așteptăm autobuzul să ne ducă pe teren. Toată ziua o să depășunăm porumb, bine că și-a adus un coleg chitara să mai animăm puțin atmosfera. Muzica folk, arta și poezia, toate împletite în marele Cenaclu Flacăra e poate cel mai mare fenomen cultural din timpurile astea. Cântecul ne face, sau măcar pare să ne facă, liberi. Libertate în expresie, gândire și vorbire. Câteodată mă întreb cât timp o să mai zic ceva și să cred altceva ? Această dualitate stârnește parcă în mine începuturi de revolte însă de fiecare dată înăbușite de frică. Frica de urechile și ochii care nu se văd.

Miercuri. Mă trezesc cu greu resimțind încă oboseala de ieri când am ajuns acasă abia la 9 seara. După ore mă duc să văd dacă-mi ajung banii pentru bilete la concertul Nicu Alifantis de duminică. Când ajung acasă tata încerca să regleze radioul, cred că voia să prindă Europa Liberă care era mai mereu bruiat.”

Astfel ar putea fi descrisă ziua unui adolescent în timpul fostului regim. E o zi din viața mamei, a tatălui, a unchilor tuturor prietenilor mei și în general a generației post Revoluție.

Și de atunci mentalitățile învechite, sau „comuniste” cum se spune astăzi, sunt judecate și îndelung dezbătute. Însă aici e vorba doar de diferențe de ordin educațional și social. Noi avem un alt set de valori, un alt tip de formare în școli, dar un lucru rămâne esențial: am fost crescuți de părinți ce au trăit în comunism.

Copii au fost și ei, cu aceleași necesități, cu aceleași dorințe cu diferențe doar la gradul de reprimare al acestora. Nimic nu poate fi mai crunt decât refuzarea expresiei libere unui copil în plină dezvoltare. De aceea noi suntem constrânși să acordăm o mare importanță opotunităților din prezent și a alternativelor ce le avem, apreciind că părinții noștrii de obicei nu aveau de ales.

Să fii elev în comunism nu însemna neapărat strictețe, propagandă comunistă sau alte implicații ideologice, cât un tip de comportament al formelor fără fond. Adică una era ce se vedea pe „ambalaj” și, contrastant, alta era ce se gândea și se făcea.

Comunismul e una din perioadele nu neapărat negre din istoria noastră, dar fără de care noi nu am mai fi la fel și nici viața atât de frumoasă. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s