EXPOSÉ – De cine ne ascundem?

Știți, înainte să iau o decizie mă gândesc mult. Și mă răzgândesc.

Și de fiecare dată e ceva în mine care e încă agitat și îmi aduce noi perspective asupra costului de oportunitate (ceea ce aș fi putut face în timpul în care fac ceea ce fac).

Înainte de a deveni în mod oficial „public” prin deschiderea acestui cont de WordPress,  mi-am pus următoarea întrebare: de ce fac eu asta și la ce mă expun? Mai simplu – riscuri vs. beneficii.

Now you see me, now you don't

Într-adevăr, primul gând a fost că voi expus, așa cum sunt eu, cu preocupările și amintirile mele personale, vulnerabil, în fața prietenilor, colegilor, familiei și necunoscuților.

Dacă se vor ști așa multe lucruri despre mine, și vorbesc pe un ton așa personal, nu voi mai putea fi președinte? (măcare ipotetic!) Demnitar? Să lucrez pentru serviciile secrete?

Adică orice profesie asupra căreia planează un anumit grad de discreție sau de secret.

Dar câtă viață privată ne-a mai rămas? Cât mai reușim să păstrăm anumite lucruri doar pentru noi? Avem Facebook pentru prieteni, Skype și YMessenger pentru comunicare, Twitter pentru părerile noastre despre necunoscuți, LinkedIn pentru carieră și Google pentru informațiile noastre de zi cu zi.

Apropo de servicii secrete, poate ați auzit vorbindu-se săptămânile astea de activitatea NSA – National Security Agency – din SUA privind colectarea de date personale.

Pe scurt, pentru că nu vreau să mă abat de la esență, până acum s-a descoperit că telefoanele a zeci de milioane de americani sunt ascultate și că au fost preluate celebrele date cu caracter personal a altor milioane (zeci, sute, cine știe?) de oameni din întreaga lume de la câteva mari companii de IT, printre care, evident, Facebook, Google, Microsoft ș.a.

Adresele noastre de e-mail, fotografiile noastre cu noi sau cu cei dragi, orice postare sau comentariu se pare că zboară nestingherite pe servere frumos întreținute de peste oceane.

Ai avut un cont hi5 pe care l-ai închis și credeai că nu vei mai putea fi compromis niciodată dacă „adversarii” tăi se decid să te caute? Fals!

Ai comentat de pe contul tău de Facebook la un articol despre un anumit subiect sensibil (politică, religie, familie, istorie, etc.) în care ți-ai exercitat dreptul la liberă exprimare într-un mod nu foarte drăguț, dar nevinovat și crezi că nu va fi folosit împotriva ta atunci când va exista motivația asta? Fals!

Și exemplele pot continua, există destul material pentru asta.

Sigur, aceste date nu sunt divulgate, și majoritatea sunt folosite în scopuri de securitate, sau pentru a „livra publicitate relevantă ” pentru fiecare dintre noi.

Dar e ciudat! E o linie așa de fină între gestiunea în siguranță a acestor date și dezastrul de a fi publicate pe un site oarecare, să zicem Wikileaks, că ne rămâne să spunem doar: internetul este prietenul nostru de neîncredere.

Nu că ar fi fost vreun mare secret că astea sunt lucruri care se întâmplă de când există world wide web-ul și de multe alte entități care au interesul și puterea financiară să susțină și să folosească acest „Big Brother” digital.

Dacă Obama e luat acum la rost de cetățenii, șocați, îngroziți, eu sunt mai mult „meh”.

Discutam, deasemenea, zilele trecute că suntem în acest vast mediu online la mai puțin de douăsprezece (sau șapte, în funcție de ce studiu citești) conexiuni unii de alții și că putem fi găsiți oricînd, în mai puțin de 24 de ore de orice persoană care are voința asta. Un sens cu totul nou al expresiei „lumea e mică” !?

Dacă despre G.W. Bush au descoperit că a fumat marihuana într-o eră în care Bill Gates încă nu-și tundea pletele, ce mai putem ține noi secret când informațiile zboară, nu printre zeci de prieteni, ci printre zeci de servere care mai și beneficiază de norișori (cloud computing) !?

Aproape nimic, tind să cred eu dezarmat, cu toate că nu vreau să fie asta concluzia dezarmantă pentru nimeni. Globalizare, right?

Dar am terminat cu întrebările, și am decis că mai bine să fiu deschis atunci când vorbesc și când scriu despre interesele mele, ca să mai scad din preocuparea „norișorilor” față mine (dacă m-ar pasiona teoria conspirației m-aș lega un pic și de inocența aparentă a acestei tehnologii drăguțe).

Nu pot fi mai expus decât sunt deja (pe principiul „mai bine acum, decât mai târziu”) și am și eu de câștigat din chestia asta.

Pentru că știm majoritatea lucrurilor despre noi, însă devenim cu adevărat conștienți de ele și ne acceptăm așa cum suntem abia după ce ne sunt înșirate în fața ochilor, ca o poveste.

Sau aflăm că nu suntem cea mai bună versiune a noastră și schimbăm.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s