Arhive pe categorii: Drumuri

Imaginea de ansamblu

Îmi umplu timpul cu o mulțime de activități și provocări, am în jurul meu numai oameni cărora le descopăr noi calități în fiecare zi și nu în ultimul rând, am parte, din când în când, de călătorii în locuri frumoase.

Chiar dacă aș fi putut face mult mai multe lucruri, aș fi putut cunoaște mai mulți oameni și aș fi putut ajunge în mai multe locuri, mi-am ținut mintea mai mereu ocupată chiar dacă de multe ori total neproductiv.

Sunt anumite perioade în care m-am dedicat complet unei activități, când mi-am pus la bătaie tot capitalul intelectual (așa chinuit cum e) și tot timpul, ziua, noaptea, sâmbăta, duminica. Tot ce era necesar.

Sunt anumite perioade în care m-am dedicat complet unor oameni, am fost cel cu care au putut vorbi deschis despre situațiile în care erau, i-am ajutat dacă am avut cum să fac asta, le-am oferit tot sprijinul și toată afecțiunea mea, pentru că așa simțeam. Continuă să citești

Anunțuri

Asta nu e cea mai bună versiune a mea

Sunt produsul propriului trecut, spuneam eu clișeic zilele astea într-o conversație despre micile noastre bucurii și tragedii personale.

Orice s-ar spune, singura concluzie realistă este că da, depindem foarte mult unde, când și în ce condiții apărem în viața unei familii. Contextul, mediul social și mediul înconjurător, oamenii din jurul meu și-au pus amprenta asupra creșterii mele.

Momentul în care am început să nu mai depind de ceilalți în propria dezvoltare (în general, suntem totuși dependenți unii de alții) a fost când am devenit conștient de propriile acțiuni, vorbe apoi de propriile gânduri. Adică din clipa în care miza a devenit găsirea de la fel de multe răspunsuri pe câte întrebări aveam.

De atunci, responsabilitatea deciziilor îmi aparține, și tot ce am realizat și tot ce nu am reușit să realizez, însumate, au ca rezultat acest Mihai.

Oglindă Continuă să citești

Ceva ușor, ceva frivol

Ceva ușor

Mici sau mari, angajați sau antreprenori, studenți sau nu, suntem plini de griji. Plini de probleme de rezolvat și de situații cu soluții de găsit. Bani, masă, casă, note, mesaje, task-uri, mail-uri, telefoane. Cu din ce în ce mai puține clipe liniștite, avem o viață crâncenă!

Iar eu sunt convins că nu suntem construiți de la natură pentru viața asta. Sigur, noi ne alegem calea și viața care ne place, dar ne lovim ca mici particule browniene (că tot am făcut atâta matematică) de alte mici particule browniene într-un haos care ne pune într-o ordine bine potrivită, dar ne și alterează dorințele și ideea de fericire.

Tocmai de aceea, avem nevoie de lucruri care să ne putem purta cu mintea limpede și inima ușoară de pe o zi pe alta.  Suntem norocoși totuși că putem foarte repede trece de la un gând la altul și găsim metode de a ne detașa de tot și de toate. Continuă să citești!

Cum mi-am petrecut Ziua Muncii cu 40 lei

Primul meu an în care sărbătoresc 1 mai din perspectiva „muncitorului”. Ziua asta e învăluită cu tot felul de mistere și de năluci din trecut cu idei inoculate de știrile de tipul „Cum sărbătoreau românii Ziua Muncii în perioada comunistă” și de imaginile colorate a manifestărilor de pe stadioanele patriei.

Apropo, chiar se sărbătorea prin muncă ziua asta sau era ca acum, în funcție de servici și de noroc? Îmi pare că era o zi importantă în contextul respectiv și că se petrecea pe bune.

Așadar, o zi liberă în mijlocul săptămânii. Marți aveam exact aceeași stare de vineri, când aștept sfârșitul de săptămână. Iar miercuri trebuia neapărat să fac ceva potrivit acestei zile, e întâi mai, vine vara! Continuă să citești

București – Ruse și retur ultima parte

În prima parte, pe scurt, mi-am povestit plecarea din București, drumul până în Giurgiu cu întâmplările și imaginile de pe parcurs.

A doua parte este despre trecerea în Bulgaria, găsirea drumului spre Ruse și descoperirea orașului.

***

La retur am tot salivat după o înghețată dar tot ce am putut să fac a fost să înghit în sec pentru că nu aveam o levă-n buzunar, fără sa găsesc vre-un exchange deschis duminică după prânz. Ajuns înapoi la statuia soldatului-general intru în parcul din spatele rondoului – o grădină de copaci imensă și udă, cam neîngrijită, însă destul de frumoasă.

În spatele parcului găsesc o intrigantă scară îngustă în trepte de piatră pe care decid să cobor să văd ce descopăr. Jos, o clădire cenușie cu un titlu mare ТРАНСПОРТ МУЗЕЙ” (Muzeul Transporturilor), închisă bineînțeles. O locomotivă expusă afară și câteva trenuri ciudate e tot ce-am putut vedea prin gardul de oțel, chiar și asa cred că se inscrie pe lista “de văzut” in Ruse.

Muzeul Transporturilor Continuă să citești

București – Ruse și retur partea a doua

În prima parte, pe scurt, mi-am povestit plecarea din București, drumul până în Giurgiu cu întâmplările și imaginile de pe parcurs.

**

Aici am avut timp să mă ocup puțin de bicicletă ( n. în Giurgiu) pentru că încă de la plecare observasem că aveam roțile cam lăsate, iar pompa de buzunar pe care o aveam nu mă ajuta deloc. Problema era că duminică la prânz sunt destul de puține șanse să găsești o vulcanizare la periferie. Nu am timp să îmi duc gândul până la căpat că văd o hală enormă din tablă cu un banner pe măsură: „VULCANIZARE”. I-am dat câteva târcoale și am decis că asta-i singura mea șansă.

Ce-am găsit în curtea asta imensă: vulcanizare, atelier mecanic, spălătorie, statie itp (all-inclusive). Mi s-a spus să merg în spate unde era exact ca în curte la țară când lucrau tata cu unchiu-miu la vreo mașină, adică o grămadă de lucruri aruncate cât colo pline de rugină sau vasilină. Oricum amabili băieții de acolo că mi-au umflat roțile, deși a sărit furtunul din compresor de 2 ori ca un bici, care ar fi zgâriat orice mașină ar fi venit în locul meu. Bine că am venit eu să-și asigure ei uneltele! Continuă să citești

Drumurile singurătății

23 februarie 2013

În tren. În maxi-taxi. În autobuz. În metrou. Pe jos.

Sunt toate drumurile pe care le fac singur și de care mă bucur în singurătate sau pe care le urăsc în aceeași singurătate. Nu știu dacă sunt drumuri pe care ar trebui să le fac de unul singur, și am îndoiala asta pentru că din când în când mă trezesc cu un chef de a vorbi cu prieteni, cu oameni cunoscuți, chiar și cu familia.

Această dorință vine, într-un mod neexplicat încă, după o bună bucată din drum în care m-am bucurat sau am urât drumul îndeajuns pentru mine, și simt nevoia de a refula, de a mă exprima, de a ieși din tăcerea care devine apăsătoare. Continuă să citești