Arhive etichetă: Joi

Asta nu e cea mai bună versiune a mea

Sunt produsul propriului trecut, spuneam eu clișeic zilele astea într-o conversație despre micile noastre bucurii și tragedii personale.

Orice s-ar spune, singura concluzie realistă este că da, depindem foarte mult unde, când și în ce condiții apărem în viața unei familii. Contextul, mediul social și mediul înconjurător, oamenii din jurul meu și-au pus amprenta asupra creșterii mele.

Momentul în care am început să nu mai depind de ceilalți în propria dezvoltare (în general, suntem totuși dependenți unii de alții) a fost când am devenit conștient de propriile acțiuni, vorbe apoi de propriile gânduri. Adică din clipa în care miza a devenit găsirea de la fel de multe răspunsuri pe câte întrebări aveam.

De atunci, responsabilitatea deciziilor îmi aparține, și tot ce am realizat și tot ce nu am reușit să realizez, însumate, au ca rezultat acest Mihai.

Oglindă Continuă să citești

Anunțuri

Fotografii cu noul aparat foto – Nikon D5100

Am scris acum ceva vreme despre cât de greu mi-a fost să mă decid când am vrut să îmi iau un aparat foto mai bun și am promis că mă voi lăuda cu fotografii după ce reușesc să fac investiția.

După multe frământări am decis să-mi cumpăr, fără a face vreun fel de reclamă, un Nikon D5100 cu obiectiv standard (de kit) 18-55 mm AF VR. Mai jos, am inserat câteva rezultate după două săptămâni de joacă.

CatelUn cățel în brațele unui bătrân. A se observa presa citită de acesta.

Vezi și celelalte fotografii

Care e cea mai importantă persoană cu care ai dat mâna?

Aș vrea ca înainte să îmi răspundeți să vă gândiți bine la ce înseamnă „a da mâna” pentru voi. Sigur că cele mai importante persoane pentru fiecare sunt din familie și din cercul de prieteni, dar cu ei nu „dăm mâna” în sensul propriu. Cu ei ne îmbrățișăm, ne pupăm, ne strângem mâna bărbătește.

Chiar și având acest lucru clar în minte, răspunsurile vor fi dintre cele mai diverse, în funcție de ce găsim noi important la o persoană. Unii vor spune, poate, că au dat mâna cu un politician, cu un lider de opinie, cu o celebritate, cu un expert din domeniul lor, cu o persoană care a schimbat sau a inventat ceva.

Eu unul m-am învârtit prin multe locuri și printre foarte mulți oameni, însă dacă v-aș enumera numele lor, ați recunoaște proabil doar prietenii și cunoștințele comune, asta pentru că nu am căutat până acum să-mi creez conjuncturi prin care să cunosc oameni „din cercuri înalte”. Continuă să citești

Cum mi-am petrecut Ziua Muncii cu 40 lei

Primul meu an în care sărbătoresc 1 mai din perspectiva „muncitorului”. Ziua asta e învăluită cu tot felul de mistere și de năluci din trecut cu idei inoculate de știrile de tipul „Cum sărbătoreau românii Ziua Muncii în perioada comunistă” și de imaginile colorate a manifestărilor de pe stadioanele patriei.

Apropo, chiar se sărbătorea prin muncă ziua asta sau era ca acum, în funcție de servici și de noroc? Îmi pare că era o zi importantă în contextul respectiv și că se petrecea pe bune.

Așadar, o zi liberă în mijlocul săptămânii. Marți aveam exact aceeași stare de vineri, când aștept sfârșitul de săptămână. Iar miercuri trebuia neapărat să fac ceva potrivit acestei zile, e întâi mai, vine vara! Continuă să citești

Cum e lumea ta?

Te întreb pentru că e unul dintre cele mai vagi concepte pe care le știu și care acceptă multe definiții. Lumea care ne înconjoară, lumi paralele, lumea bună, schimbă lumea, ce zice lumea, lumea e rea, lumea e a mea, lumea e mică, lumea e frumoasă, și așa mai departe.

LÚME s. 1. v. univers2. sistem planetar, sistem solar. 3. glob, pământ, (rar) mapamond. (A făcut înconjurul ~ii.) 4. v. natură5. oameni (pl.).  (Era multă ~ acolo.) 6. v. omenire7. (fig.) suflare. (Toată ~ dormea.) 8. v. societate

De curând mi-am explorat și eu limitele lumii mele, mai mult de curiozitate, ce cuprinde și până unde se întinde. După cum am arătat și mai sus nu are un singur sens, iar eu mă rezum la trei dintre ele: Continuă să citești

Am o viață uimitoare

De multe ori îmi spun, și poate și voi, că vreau o viață mai palpitantă, vreau o viață de care să mă bucur, să îmi ofere noi oportunități în fiecare zi, să simt că trăiesc. S-a promovat foarte mult conceptul de „trăiește-ți viața la maxim!”, „sete de viață”, „you have only one life” ș.a. care îmi strigă în față „AI O VIAȚĂ PLICTISITOARE!”. Chiar așa să fie sau e spălare pe creier?

Uimitor, grozav, special, deosebit, minunat, incredibil, extraordinar, irepetabil sunt cuvinte cu definiții pe care fiecare dintre noi ni le imaginăm diferit (știm cu toții, suntem unici) și depinde doar de noi dacă ne asociem sau nu cu sensul acestora. Ce mi se pare mie uimitor, pentru tine este probabil să fie un simplu „meh.” și viceversa.

De fapt nu aici vroiam să ajung, dar subiectivismul uimitorului e necesar pentru a înțelege totuși că avem și lucruri în comun.  Continuă să citești

Disciplina personală

După o săptămână plină care a început de sâmbăta trecută, mă gândisem inițial să nu postez nimic astăzi. Era răul cel mai bun, eu nu mă chinui să scriu un articol cam tras de păr și nici nu le consum timpul, cu „apă de ploaie”, celor care citesc. Aproape un acord convenabil!

Totuși știu foarte bine că angajamentul meu, nu neapărat față de cineva, cât față de mine, este să scriu aici și duminică și joi. Atunci când îmi permit să deviez de la lucrurile pe care singur mi le impun, devin mai mic, mai de disprețuit în proprii ochi pentru neglijența de care dau dovadă. Până la urmă se validează faptul că acțiunile executate cu o anumită frecvență mi se fixează în comportament și în consecință fac parte din cine sunt. Continuă să citești