Arhive etichetă: Prieteni

Imaginea de ansamblu

Îmi umplu timpul cu o mulțime de activități și provocări, am în jurul meu numai oameni cărora le descopăr noi calități în fiecare zi și nu în ultimul rând, am parte, din când în când, de călătorii în locuri frumoase.

Chiar dacă aș fi putut face mult mai multe lucruri, aș fi putut cunoaște mai mulți oameni și aș fi putut ajunge în mai multe locuri, mi-am ținut mintea mai mereu ocupată chiar dacă de multe ori total neproductiv.

Sunt anumite perioade în care m-am dedicat complet unei activități, când mi-am pus la bătaie tot capitalul intelectual (așa chinuit cum e) și tot timpul, ziua, noaptea, sâmbăta, duminica. Tot ce era necesar.

Sunt anumite perioade în care m-am dedicat complet unor oameni, am fost cel cu care au putut vorbi deschis despre situațiile în care erau, i-am ajutat dacă am avut cum să fac asta, le-am oferit tot sprijinul și toată afecțiunea mea, pentru că așa simțeam. Continuă să citești

Anunțuri

Rezoluție la Paște

Se întâmplă ca duminica asta să fie poate cea mai mare sărbătoare care dincolo de valoarea spirituală, religioasă, pentru mine are însemnătatea unor momente de regăsire a familiei și de reunire a comunității. Este singurul eveniment care scoate pe străzi mii și mii de oameni, unii mai credincioși, alții mai sociabili, fețe cunoscute și mai puțin cunoscute.

Anul ăsta s-a întâmplat să trec pe la mai multe biserici și am fost uimit (deși nu se petrecea nimic nou) de mulțimile care mergeau la biserica de cartier, sau spre una „mai importantă” (mai mare, mai cunoscută, un preot cu vorbe mai de duh).

Fie și pentru cele 10 minute cât se dă lumina suntem acolo cu toții, familii, prieteni, vecini, cunoscuți respirând fumul cald cu miros de ceară și îngânând simultan „Adevărat a înviat!”. Marea de luminițe roșii se împrăștie rapid, cu fiecare grupuleț protejându-și lumina să fie sigur că ajunge cu ea acasă. Mici incendii sunt pornite cu fitile ceruite ce ard astfel înfrățite măcar o noapte în casele noastre și, pentru câteva ore, metafora colectivității capătă sens. Continuă să citești

Drumurile singurătății

23 februarie 2013

În tren. În maxi-taxi. În autobuz. În metrou. Pe jos.

Sunt toate drumurile pe care le fac singur și de care mă bucur în singurătate sau pe care le urăsc în aceeași singurătate. Nu știu dacă sunt drumuri pe care ar trebui să le fac de unul singur, și am îndoiala asta pentru că din când în când mă trezesc cu un chef de a vorbi cu prieteni, cu oameni cunoscuți, chiar și cu familia.

Această dorință vine, într-un mod neexplicat încă, după o bună bucată din drum în care m-am bucurat sau am urât drumul îndeajuns pentru mine, și simt nevoia de a refula, de a mă exprima, de a ieși din tăcerea care devine apăsătoare. Continuă să citești