23 februarie 2013
În tren. În maxi-taxi. În autobuz. În metrou. Pe jos.
Sunt toate drumurile pe care le fac singur și de care mă bucur în singurătate sau pe care le urăsc în aceeași singurătate. Nu știu dacă sunt drumuri pe care ar trebui să le fac de unul singur, și am îndoiala asta pentru că din când în când mă trezesc cu un chef de a vorbi cu prieteni, cu oameni cunoscuți, chiar și cu familia.
Această dorință vine, într-un mod neexplicat încă, după o bună bucată din drum în care m-am bucurat sau am urât drumul îndeajuns pentru mine, și simt nevoia de a refula, de a mă exprima, de a ieși din tăcerea care devine apăsătoare. Continuă să citești
Mihai Dima 