15 luni

Primele 15 luni cu un job fulltime au schimbat multe în perspectiva mea de om, atunci, la 22 de ani.

În primul rând e timpul. Ah, timpul atât de limitat care acum cu minim 9 ore petrecute într-un birou pare că mă strivește sub greutatea lui și totuși îmi pare că prea ușor trece. Urăsc faptul că aștept să vină weekend-ul. Nu-mi place idea de a vrea să treacă timpul mai repede, însă de multe ori o săptămână grea la muncă îmi duce gândul la vineri, la weekend, la trezit cu Soarele în față.

Am mai puțin timp pentru mine. Ceea ce înseamnă că sacrific din timpul în care aș putea învăța, citi, scrie, sau l-aș putea petrece cu cineva. Sigur, învăț, citesc, scriu și la birou, dar un job nu poate hrăni chiar toate hobby-urile pe care un om le are. N-am mai pus mâna pe chitară de vreo 7 luni.

Am devenit responsabil. Responsabilitatea era un concept nedefinit, undeva într-un colț al minții ce aștepta să fie vizitat. Ești plătit să faci o muncă și oamenii se așteaptă să vadă rezultatele acelei munci, sau măcar să poți dovedi că ai încercat să obții acele rezultate. Sigur, am avut task-uri și înainte, și nu remunerația mă responsabiliza în îndeplinirea acestora, dar de dorința de apartenență la o cauză; cu toate acestea, acum am dezvoltat o nou tip de responsabilitate, izvorâtă nu atât din așteptările pe care ceilalți le au de la mine, cât din propriile așteptări de la mine.