15 luni

Primele 15 luni cu un job fulltime au schimbat multe în perspectiva mea de om, atunci, la 22 de ani.

În primul rând e timpul. Ah, timpul atât de limitat care acum cu minim 9 ore petrecute într-un birou pare că mă strivește sub greutatea lui și totuși îmi pare că prea ușor trece. Urăsc faptul că aștept să vină weekend-ul. Nu-mi place idea de a vrea să treacă timpul mai repede, însă de multe ori o săptămână grea la muncă îmi duce gândul la vineri, la weekend, la trezit cu Soarele în față.

Am mai puțin timp pentru mine. Ceea ce înseamnă că sacrific din timpul în care aș putea învăța, citi, scrie, sau l-aș putea petrece cu cineva. Sigur, învăț, citesc, scriu și la birou, dar un job nu poate hrăni chiar toate hobby-urile pe care un om le are. N-am mai pus mâna pe chitară de vreo 7 luni.

Am devenit responsabil. Responsabilitatea era un concept nedefinit, undeva într-un colț al minții ce aștepta să fie vizitat. Ești plătit să faci o muncă și oamenii se așteaptă să vadă rezultatele acelei munci, sau măcar să poți dovedi că ai încercat să obții acele rezultate. Sigur, am avut task-uri și înainte, și nu remunerația mă responsabiliza în îndeplinirea acestora, dar de dorința de apartenență la o cauză; cu toate acestea, acum am dezvoltat o nou tip de responsabilitate, izvorâtă nu atât din așteptările pe care ceilalți le au de la mine, cât din propriile așteptări de la mine.

EXPOSÉ – De cine ne ascundem?

Știți, înainte să iau o decizie mă gândesc mult. Și mă răzgândesc.

Și de fiecare dată e ceva în mine care e încă agitat și îmi aduce noi perspective asupra costului de oportunitate (ceea ce aș fi putut face în timpul în care fac ceea ce fac).

Înainte de a deveni în mod oficial „public” prin deschiderea acestui cont de WordPress,  mi-am pus următoarea întrebare: de ce fac eu asta și la ce mă expun? Mai simplu – riscuri vs. beneficii.

Să ne aducem aminte de ce învățăm

La fiecare treaptă  a educației formale, fie ea bacalaureat sau fiecare sesiune, ni se cășunează pe profesori, pe materiile nefolositoare sau jalnice de examen, pe facultate, universitate sau pe întregul sistem de învățământ.

Și dacă ne mai și apropiem de sfârșitul unui ciclu (liceu, facultate, master) și nu avem job sau avem un job prost plătit fără o perspectivă clară de viitor, tot ce ne dorim e să scoatem vinovații. Sigur, suntem și noi puțin vinovați, dar în principiu suntem bietele victime ale balaurului cu douăsprezece capete pe nume sistem.

Să se rostogolească niște capete, zic! Vrem sânge! (aș putea să leg asta un pic cu ultimul episod din Game of Thrones pe care nu l-am văzut, dar nu o voi face)

Și totuși, au fost perioade când am iubit sistemul, în principal pentru că au fost câteva dăți când m-a avantajat. Și o astfel de situație a fost faptul că procesul meu de învățare început acasă de la primele cuvinte învățate, a prins frumușel viteză în învățământ, de care a și fost legat foarte strict până spre sfârșitul gimnaziului.

Atunci învățam din inerție.

Lista care nu-ți va aduce bursa

A început. A început o nouă sesiune, nu numai la ASE, dar mai în toate universitățile. E cea mai agitată perioadă din an pentru studenții din toată România și m-am gândit cum îi pot ajuta eu să aibă rezultate dintre cele mai bune.

Prin exemplul personal, evident. Dar eu nu am fost cel mai strălucit dintre studenți. În fiecare semestru porneam cu entuziasm și voie bună spunându-mi: „gata, asta e! E timpul să mă pun serios pe școală și să iau numai note mari”. Ușor de spus, dar după două-trei săptămâni de mers conștiincios la școală, luat notițe responsabil și citit în plus, îmi pierdeam suflul (consideram mai importante pentru educația mea alte activități).

Oricât de multe planuri mi-aș fi făcut tot cu bazele aș fi ajuns în sesiune așa că greul rămânea în zilele de dinainte de examene. Așa că am făcut o listă cu lucruri care sigur, sigur nu vă ajută, poate vă ajută lista totuși.

Copii am fost tot timpul

Următorul articol a fost scris pentru concursul de esee „Elev în comunism” organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (și Memoria Exilului Românesc) în aprilie 2008 (5 ani au trecut de atunci, incredibil!) .

„Sâmbătă. Astăzi mă trezesc mai dimineață. Trebuie neapărat să ajung la verișoara mea pentru că a făcut rost de niște zahăr și de niște ulei. La 7 fără 10 trebuie să fiu deja acasă ca să mă pregătesc de școală. Mă grăbesc. Deși suntem abia la jumătatea lui octombrie deja se întrezăresc primii fulgi de zăpadă. Frigul și pantalonii care mă cam strâng mă fac să întârzii și ajung acasă abia la 7 cu o sticlă de ulei și 2 pungi de zahăr. Mama se uită la jurnal. Recoltele sunt excelente, industria e ca pe roate, însă eu am ratat Mihaela. Ah, e prima dată când avem curent și ratez desenele mele preferate (nu că aș avea de ales).

Mama îmi prăjește niște ouă (bine că avem găini), iar eu îmi verific matricolele de pe sacou. Mănânc pe fugă și reușesc să mă și îmbrac între timp. Mâine trebuie neapărat să mă tund ca au început să mă ia la ochi profesorii.

Calvarul consumatorului informat sau cum să nu alegi un aparat foto DSLR

Ah, DSLR. Digital Single Lens Reflex cum îi spune Wikipedia e o tehnologie care ne ajută să facem fotografii excepționale. Pentru mine aparatele foto DSLR au fost, până nu de mult, chestiile alea science-fiction care trebuie să fie ultraperformante și mai arată și extrem de bine, dar mai ales intangibil de scumpe.

Ați observat, poate, că nu am fotografii aici pe wordpress, cu excepția celor din călătoria mea la Ruse pe care le-am făcut cu defunctul meu Sony Ericsson C905, un telefon cu o cameră decentă de 8.1 megapixeli. Atunci totul era simplu, numărul enorm de megapixeli pentru un telefon și faptul că avea blitz părea că face toți banii la începutul lui 2010, când „inteligența” era foarte limitată pe piața de mobile. Și ce-i drept, a fost grozav o perioadă!

Și cum nu-mi place să „împrumut” de la alții sau de pe Google, m-am gândit să fac rost de unealta potrivită pentru site, vacanțe, evenimente, ș.a.m.d. Bun, să mergem mai departe, la etapa de împărțire în categorii.

Cum e lumea ta?

Te întreb pentru că e unul dintre cele mai vagi concepte pe care le știu și care acceptă multe definiții. Lumea care ne înconjoară, lumi paralele, lumea bună, schimbă lumea, ce zice lumea, lumea e rea, lumea e a mea, lumea e mică, lumea e frumoasă, și așa mai departe.

LÚME s. 1. v. univers. 2. sistem planetar, sistem solar. 3. glob, pământ, (rar) mapamond. (A făcut înconjurul ~ii.) 4. v. natură. 5. oameni (pl.).  (Era multă ~ acolo.) 6. v. omenire. 7. (fig.) suflare. (Toată ~ dormea.) 8. v. societate. 

De curând mi-am explorat și eu limitele lumii mele, mai mult de curiozitate, ce cuprinde și până unde se întinde. După cum am arătat și mai sus nu are un singur sens, iar eu mă rezum la trei dintre ele: