Stop stopping yourself! Stop wasting your time!

Nu visez aproape niciodată, iar atunci când o fac nu îmi amintesc foarte mult, doar crâmpeie fără vreun înțeles anume. Deasemenea, nu cred în oniromanție/interpretarea viselor, de data asta însă, am visat ceva ce îmi doresc să împărtășesc.

Înainte de asta, vă mai spun despre unul dintre cei mai buni prieteni  și unul dintre cei mai tari oameni pe care i-am cunoscut. Proaspăt absolvent al unei universități din Anglia, pot spune că îl admir pentru tot timpul pe care l-a petrecut acolo.

Sacrificii enorme din punct de vedere financiar, din punct de vedere al despărțirii de prieteni, și din punct de vedere al timpului petrecut învățând și exersând noțiunile respective (să spunem doar că au implicat foarte multă fizică).

Tipul de om care e în stare să se dedice și să muncească 80-100 ore pe săptămână pentru a ajunge la acel nivel pe care și-l dorește și pentru a obține rezultatele de care să fie mulțumit (iar ștacheta e sus, dincolo de câmpul vizual al multora dintre noi).

Să ne aducem aminte de ce învățăm

La fiecare treaptă  a educației formale, fie ea bacalaureat sau fiecare sesiune, ni se cășunează pe profesori, pe materiile nefolositoare sau jalnice de examen, pe facultate, universitate sau pe întregul sistem de învățământ.

Și dacă ne mai și apropiem de sfârșitul unui ciclu (liceu, facultate, master) și nu avem job sau avem un job prost plătit fără o perspectivă clară de viitor, tot ce ne dorim e să scoatem vinovații. Sigur, suntem și noi puțin vinovați, dar în principiu suntem bietele victime ale balaurului cu douăsprezece capete pe nume sistem.

Să se rostogolească niște capete, zic! Vrem sânge! (aș putea să leg asta un pic cu ultimul episod din Game of Thrones pe care nu l-am văzut, dar nu o voi face)

Și totuși, au fost perioade când am iubit sistemul, în principal pentru că au fost câteva dăți când m-a avantajat. Și o astfel de situație a fost faptul că procesul meu de învățare început acasă de la primele cuvinte învățate, a prins frumușel viteză în învățământ, de care a și fost legat foarte strict până spre sfârșitul gimnaziului.

Atunci învățam din inerție.

Lista care nu-ți va aduce bursa

A început. A început o nouă sesiune, nu numai la ASE, dar mai în toate universitățile. E cea mai agitată perioadă din an pentru studenții din toată România și m-am gândit cum îi pot ajuta eu să aibă rezultate dintre cele mai bune.

Prin exemplul personal, evident. Dar eu nu am fost cel mai strălucit dintre studenți. În fiecare semestru porneam cu entuziasm și voie bună spunându-mi: „gata, asta e! E timpul să mă pun serios pe școală și să iau numai note mari”. Ușor de spus, dar după două-trei săptămâni de mers conștiincios la școală, luat notițe responsabil și citit în plus, îmi pierdeam suflul (consideram mai importante pentru educația mea alte activități).

Oricât de multe planuri mi-aș fi făcut tot cu bazele aș fi ajuns în sesiune așa că greul rămânea în zilele de dinainte de examene. Așa că am făcut o listă cu lucruri care sigur, sigur nu vă ajută, poate vă ajută lista totuși.

Motivația și rațiunea de a fi motivat

Orice documentare privind motivația este cel puțin dificilă pentru că rezultatele, cercetările reflectă doar experiențe ale unor oameni sau lideri, experiențe care au fost percepute diferit și exprimate și mai diferit. Așadar motivarea oamenilor și crearea unui ansamblu motivațional este mai mult un concept empiric.

Îmi este clar că un sistem unic de motivare pentru oameni, indiferent de contextul în care se regăsesc, e ca un unicorn – e mișto, dar nu există. Totuși, legat de motivație se pot identifica două abordări:

1. Motivația de grup – construită pe motivația fiecărui om din echipă, pe cultura organizațională (dacă există), pe relațiile care se construiesc la nivelul grupului.
2. Motivația individuală – bazată pe valorile și percepțiile personale.

Cine este Super HR?

Când vorbești cu Super HR parcă te simți mai puternic, mai bun, ai mai mult curaj și încredere. După o discuție cu el ești mai motivat, mai inspirat și simți că poți face orice. Super HR știe să vorbească pe limba tuturor. Nu face diferențe, nu face discriminări. Nu îl vezi niciodată nervos. Îmi cunoaște nevoile și în fiecare zi mă surprinde cum reușește să comunice cu toată echipa la fel de ușor, cum reușește să ne cunoască nevoile fiecăruia. Ne recomandă resurse, ne este mentor și ne ține super training-uri. Super HR m-a ajutat să îmi găsesc pasiunea și m-a pus în valoare. Deși lucrăm foarte mult, ne place foarte tare. Nu știu cum face, dar Super HR reușește să combine munca și distracția, și parcă ai impresia că muncești distrându-te.

Când lucrurile se schimbă

Îmi place să învăț lucruri noi, îmi place să cunosc oameni noi, îmi place să încerc lucruri noi, inovația în general este pe placul meu. Nu cred că noi ca oameni, ca societate am progresat vreodată fără acea idee care merge mai departe decât aceea a predecesorilor.

Și de multe ori noul înlocuiește ceva vechi, un lucru mai bun este de cele mai multe ori ales în dauna celui de până acum, un concept mai bine definit depășește unul mai vag din trecut. Aduce, prin urmare, o schimbare.

Dar pe măsură ce experimentez, devin confortabil cu stilul meu de viață și cu greu mă imaginez făcând lucrurile altfel. Schimbările amenință de multe ori rutina asta de care am prins drag sau de care m-am atașat și parcă mi-ar fi greu să fac altcumva (dacă n-o să mai timp să fac tot ce făceam până acum?).

De vorbă cu 2 manageri de HR

26 ianuarie 2013

Să stai la masă cu un manager de HR este mare lucru pentru mine, mai ales când mă gândesc la toate lucrurile pe care le-a făcut să ajungă în poziția asta. Să fii la aceeași masă cu doi manageri de HR, mi-am dat seama astăzi, nu e puțin lucru. Probabil că am și fost cam distrat la discuția despre teambuilding-ul din februarie.

Două fete, Laura și Alexandra, prima actual manager de HR, cealaltă este chiar cea care i-a predat mandatul Laurei. Una blondă, alta șatenă, una cu ochii verzi, cealaltă cu ochii albaștri, una deșteaptă, cealaltă…deșteaptă. Totuși, astea-s lucruri de care poți să-ți dai seama și la prima vedere.

Vorbesc de două tinere, de 21 și 22 de ani, vorbesc despre o funcție într-o asociație studențească (what’s the big deal?). Ce fel de manageri sunt ele?