Arhive etichetă: Vointa

Stop stopping yourself! Stop wasting your time!

Nu visez aproape niciodată, iar atunci când o fac nu îmi amintesc foarte mult, doar crâmpeie fără vreun înțeles anume. Deasemenea, nu cred în oniromanție/interpretarea viselor, de data asta însă, am visat ceva ce îmi doresc să împărtășesc.

Înainte de asta, vă mai spun despre unul dintre cei mai buni prieteni  și unul dintre cei mai tari oameni pe care i-am cunoscut. Proaspăt absolvent al unei universități din Anglia, pot spune că îl admir pentru tot timpul pe care l-a petrecut acolo.

Sacrificii enorme din punct de vedere financiar, din punct de vedere al despărțirii de prieteni, și din punct de vedere al timpului petrecut învățând și exersând noțiunile respective (să spunem doar că au implicat foarte multă fizică).

Tipul de om care e în stare să se dedice și să muncească 80-100 ore pe săptămână pentru a ajunge la acel nivel pe care și-l dorește și pentru a obține rezultatele de care să fie mulțumit (iar ștacheta e sus, dincolo de câmpul vizual al multora dintre noi). Continuă să citești

Prohibiție la cafea

Cafeaua, această licoare cu miros puternic, recomandată a fi servită caldă (sau la gheață după standarde actuale) care ne împăienjenește ochii și ne încarcă sinapsele cu noi energii, pentru mine intră în categoria „numai dacă este absolut necesar”.

Familia, prietenii și colegii știu foarte bine că nu sunt amator și că prefer orice altă băutură cafelei. Timp de 22 de ani aproape că nu am știut ce e gustul cafelei. Am rezistat miresmei îmbietoare (deși mama este mare cafegiu) și marketingului omniprezent încă din anii ’90, reușind să-mi mențin interdicția.

Chiar și atunci când eram foarte obosit și aveam nevoie de forțe noi, refuzam cafeaua cu următoarea rațiune: „voința este singura energie de care am nevoie”, iar într-un alt colț de minte îmi înflorea ideea că nu am nevoie de o substanță pentru a face anumite lucruri și dacă e important, pot să fac tot ce vreau cu motivația potrivită. Continuă să citești