Stop stopping yourself! Stop wasting your time!

Nu visez aproape niciodată, iar atunci când o fac nu îmi amintesc foarte mult, doar crâmpeie fără vreun înțeles anume. Deasemenea, nu cred în oniromanție/interpretarea viselor, de data asta însă, am visat ceva ce îmi doresc să împărtășesc.

Înainte de asta, vă mai spun despre unul dintre cei mai buni prieteni  și unul dintre cei mai tari oameni pe care i-am cunoscut. Proaspăt absolvent al unei universități din Anglia, pot spune că îl admir pentru tot timpul pe care l-a petrecut acolo.

Sacrificii enorme din punct de vedere financiar, din punct de vedere al despărțirii de prieteni, și din punct de vedere al timpului petrecut învățând și exersând noțiunile respective (să spunem doar că au implicat foarte multă fizică).

Tipul de om care e în stare să se dedice și să muncească 80-100 ore pe săptămână pentru a ajunge la acel nivel pe care și-l dorește și pentru a obține rezultatele de care să fie mulțumit (iar ștacheta e sus, dincolo de câmpul vizual al multora dintre noi).

De vorbă cu 2 manageri de HR

26 ianuarie 2013

Să stai la masă cu un manager de HR este mare lucru pentru mine, mai ales când mă gândesc la toate lucrurile pe care le-a făcut să ajungă în poziția asta. Să fii la aceeași masă cu doi manageri de HR, mi-am dat seama astăzi, nu e puțin lucru. Probabil că am și fost cam distrat la discuția despre teambuilding-ul din februarie.

Două fete, Laura și Alexandra, prima actual manager de HR, cealaltă este chiar cea care i-a predat mandatul Laurei. Una blondă, alta șatenă, una cu ochii verzi, cealaltă cu ochii albaștri, una deșteaptă, cealaltă…deșteaptă. Totuși, astea-s lucruri de care poți să-ți dai seama și la prima vedere.

Vorbesc de două tinere, de 21 și 22 de ani, vorbesc despre o funcție într-o asociație studențească (what’s the big deal?). Ce fel de manageri sunt ele?

București – Ruse și retur ultima parte

În prima parte, pe scurt, mi-am povestit plecarea din București, drumul până în Giurgiu cu întâmplările și imaginile de pe parcurs.

A doua parte este despre trecerea în Bulgaria, găsirea drumului spre Ruse și descoperirea orașului.

***

La retur am tot salivat după o înghețată dar tot ce am putut să fac a fost să înghit în sec pentru că nu aveam o levă-n buzunar, fără sa găsesc vre-un exchange deschis duminică după prânz. Ajuns înapoi la statuia soldatului-general intru în parcul din spatele rondoului – o grădină de copaci imensă și udă, cam neîngrijită, însă destul de frumoasă.

În spatele parcului găsesc o intrigantă scară îngustă în trepte de piatră pe care decid să cobor să văd ce descopăr. Jos, o clădire cenușie cu un titlu mare „ТРАНСПОРТ МУЗЕЙ” (Muzeul Transporturilor), închisă bineînțeles. O locomotivă expusă afară și câteva trenuri ciudate e tot ce-am putut vedea prin gardul de oțel, chiar și asa cred că se inscrie pe lista “de văzut” in Ruse.