De vorbă cu 2 manageri de HR

26 ianuarie 2013

Să stai la masă cu un manager de HR este mare lucru pentru mine, mai ales când mă gândesc la toate lucrurile pe care le-a făcut să ajungă în poziția asta. Să fii la aceeași masă cu doi manageri de HR, mi-am dat seama astăzi, nu e puțin lucru. Probabil că am și fost cam distrat la discuția despre teambuilding-ul din februarie.

Două fete, Laura și Alexandra, prima actual manager de HR, cealaltă este chiar cea care i-a predat mandatul Laurei. Una blondă, alta șatenă, una cu ochii verzi, cealaltă cu ochii albaștri, una deșteaptă, cealaltă…deșteaptă. Totuși, astea-s lucruri de care poți să-ți dai seama și la prima vedere.

Vorbesc de două tinere, de 21 și 22 de ani, vorbesc despre o funcție într-o asociație studențească (what’s the big deal?). Ce fel de manageri sunt ele? Doar ce-am fost astăzi la un workshop ținut de cei de la Achieve Global despre obiceiuri organizaționale, unde oamenii veniți din companii mi-au lăsat de înțeles că HR-ul e ocupat cu recrutarea, cu actele și birocrația și cam atât. A, și e primul responsabil pentru orice se întâmplă cu oamenii și afectează productivitatea.

oameni destepti la workshopul achieve global…provocarea e sa tin pasul cu ei

— Mihai (@mihaimdima) January 26, 2013

Într-o asociație de studenți  HR-ul este unul din departamentele esențiale, și nu suport, așa cum se întâmplă în companii (cu excepția celor de consultanță HR) și de el depinde succesul organizației în general. Asociațiile de studenți trebuie să gestioneze corect fluxul de studenți și reînnoirea anuală a generațiilor astfel încât să se ajungă la rezultatele dorite și așteptate.

Companiile se bazează pe recrutarea unor oameni buni, dezvoltarea acestora în timp, pentru ca în cele din urmă aceștia să devină specialiști pe poziții de seniori sau de manageri. Un proces îndelungat, consumator de resurse, dar care se dovedește profitabil în final. Cum ar fi ca acestea să aibe în fiecare an optzeci la sută angajați noi? Oameni care nu știu mai nimic despre activitatea care urmează să o facă. Să se investească anual în creșterea oamenilor și aducerea lor la nivelul celor rămași în companie. Dificil, spun eu, mai ales că o continuitate la nivelul personalului are avantajele ei.

În schimb, asta se întâmplă în fiecare an în ASER, AIESEC, VIP, BOS și în majoritatea celorlalte asociații de la nivelul ASE-ului (și nu numai). Plus că apar cu totul alte variabile care influențează determină modul de desfășurare a activităților și numesc doar câteva: lucrurile se întâmplă doar pentru că (și doar când) oamenii își doresc, fiind voluntariat; trebuie să alegi oamenii care să ajute la creșterea organizației, în condițiile în care majoritatea sunt înzestrați doar cu soft skilluri; să gândești o strategie prin care oamenii recrutați în toamnă vor fi pregătiți să preia în mare parte conducerea și destinul asociației.

Așadar, deocamdată, eu cred că a fi manager de HR într-un ONGS e un job, voluntar e drept, complex și care solicită mult capital intelectual, necesită o strategie bine stabilită și trebuie să ai o mare capacitate de a privi în ansamblu. Ceva mai mult decât selecția CV-urilor, interviuri și rezolvarea actelor legate de personal.

De aceea apreciez așa mult oamenii care se ocupă de HR în asociații. Vorbesc aici de toți cei care i-am cunoscut – Tzutzy, Adelina, Ana, Anca, Ale, Laura. Pentru că sunt oamenii a căror viziune a cuprins inclusiv tot ce am făcut sau încă mai fac eu în asociație. De aceea azi am avut o întâlnire excelentă, și deși am fost doar trei, a fost suficient pentru a stabili detaliile unei experiențe complete membrilor.

Observ mereu cum le trădează privirea, gesturile indecise sau momentele de tăcere, puterea de a pune tot ce gândesc în context, încercarea de a lega lucrurile între ele pentru o fluidizare a lucrurilor pe care ni le propunem. Atunci când trei zile din viața unor oameni depind de ceea ce se discută și se stabilește în cele câteva zeci de minute de la masa asta, caracteristica asta este esențială, pentru că vorbim de oameni și chiar dacă nu putem prevedea toate lucrurile care se pot întâmpla, putem elimina o parte din hazard.

E greu să stau de vorbă cu doi manageri de HR în același timp. Mi-e frică de lucrurile învățate de ele și trecute cu vederea de mine, de limitarea informațiilor mele și de gâtuirea verbală care mi se mai întâmplă când încerc să comunic lucruri pe care nu le stăpânesc foarte bine. Dar aici se vede magia unui manager, să pună întrebările potrivite și să cuprindă doar acele lucruri prin care se obțin rezultate.