Imaginea de ansamblu

Îmi umplu timpul cu o mulțime de activități și provocări, am în jurul meu numai oameni cărora le descopăr noi calități în fiecare zi și nu în ultimul rând, am parte, din când în când, de călătorii în locuri frumoase.

Chiar dacă aș fi putut face mult mai multe lucruri, aș fi putut cunoaște mai mulți oameni și aș fi putut ajunge în mai multe locuri, mi-am ținut mintea mai mereu ocupată chiar dacă de multe ori total neproductiv.

Sunt anumite perioade în care m-am dedicat complet unei activități, când mi-am pus la bătaie tot capitalul intelectual (așa chinuit cum e) și tot timpul, ziua, noaptea, sâmbăta, duminica. Tot ce era necesar.

Sunt anumite perioade în care m-am dedicat complet unor oameni, am fost cel cu care au putut vorbi deschis despre situațiile în care erau, i-am ajutat dacă am avut cum să fac asta, le-am oferit tot sprijinul și toată afecțiunea mea, pentru că așa simțeam.

Stop stopping yourself! Stop wasting your time!

Nu visez aproape niciodată, iar atunci când o fac nu îmi amintesc foarte mult, doar crâmpeie fără vreun înțeles anume. Deasemenea, nu cred în oniromanție/interpretarea viselor, de data asta însă, am visat ceva ce îmi doresc să împărtășesc.

Înainte de asta, vă mai spun despre unul dintre cei mai buni prieteni  și unul dintre cei mai tari oameni pe care i-am cunoscut. Proaspăt absolvent al unei universități din Anglia, pot spune că îl admir pentru tot timpul pe care l-a petrecut acolo.

Sacrificii enorme din punct de vedere financiar, din punct de vedere al despărțirii de prieteni, și din punct de vedere al timpului petrecut învățând și exersând noțiunile respective (să spunem doar că au implicat foarte multă fizică).

Tipul de om care e în stare să se dedice și să muncească 80-100 ore pe săptămână pentru a ajunge la acel nivel pe care și-l dorește și pentru a obține rezultatele de care să fie mulțumit (iar ștacheta e sus, dincolo de câmpul vizual al multora dintre noi).

Asta nu e cea mai bună versiune a mea

Sunt produsul propriului trecut, spuneam eu clișeic zilele astea într-o conversație despre micile noastre bucurii și tragedii personale.

Orice s-ar spune, singura concluzie realistă este că da, depindem foarte mult unde, când și în ce condiții apărem în viața unei familii. Contextul, mediul social și mediul înconjurător, oamenii din jurul meu și-au pus amprenta asupra creșterii mele.

Momentul în care am început să nu mai depind de ceilalți în propria dezvoltare (în general, suntem totuși dependenți unii de alții) a fost când am devenit conștient de propriile acțiuni, vorbe apoi de propriile gânduri. Adică din clipa în care miza a devenit găsirea de la fel de multe răspunsuri pe câte întrebări aveam.

De atunci, responsabilitatea deciziilor îmi aparține, și tot ce am realizat și tot ce nu am reușit să realizez, însumate, au ca rezultat acest Mihai.

Motivația și rațiunea de a fi motivat

Orice documentare privind motivația este cel puțin dificilă pentru că rezultatele, cercetările reflectă doar experiențe ale unor oameni sau lideri, experiențe care au fost percepute diferit și exprimate și mai diferit. Așadar motivarea oamenilor și crearea unui ansamblu motivațional este mai mult un concept empiric.

Îmi este clar că un sistem unic de motivare pentru oameni, indiferent de contextul în care se regăsesc, e ca un unicorn – e mișto, dar nu există. Totuși, legat de motivație se pot identifica două abordări:

1. Motivația de grup – construită pe motivația fiecărui om din echipă, pe cultura organizațională (dacă există), pe relațiile care se construiesc la nivelul grupului.
2. Motivația individuală – bazată pe valorile și percepțiile personale.

Prohibiție la cafea

Cafeaua, această licoare cu miros puternic, recomandată a fi servită caldă (sau la gheață după standarde actuale) care ne împăienjenește ochii și ne încarcă sinapsele cu noi energii, pentru mine intră în categoria „numai dacă este absolut necesar”.

Familia, prietenii și colegii știu foarte bine că nu sunt amator și că prefer orice altă băutură cafelei. Timp de 22 de ani aproape că nu am știut ce e gustul cafelei. Am rezistat miresmei îmbietoare (deși mama este mare cafegiu) și marketingului omniprezent încă din anii ’90, reușind să-mi mențin interdicția.

Chiar și atunci când eram foarte obosit și aveam nevoie de forțe noi, refuzam cafeaua cu următoarea rațiune: „voința este singura energie de care am nevoie”, iar într-un alt colț de minte îmi înflorea ideea că nu am nevoie de o substanță pentru a face anumite lucruri și dacă e important, pot să fac tot ce vreau cu motivația potrivită.

Cum e lumea ta?

Te întreb pentru că e unul dintre cele mai vagi concepte pe care le știu și care acceptă multe definiții. Lumea care ne înconjoară, lumi paralele, lumea bună, schimbă lumea, ce zice lumea, lumea e rea, lumea e a mea, lumea e mică, lumea e frumoasă, și așa mai departe.

LÚME s. 1. v. univers. 2. sistem planetar, sistem solar. 3. glob, pământ, (rar) mapamond. (A făcut înconjurul ~ii.) 4. v. natură. 5. oameni (pl.).  (Era multă ~ acolo.) 6. v. omenire. 7. (fig.) suflare. (Toată ~ dormea.) 8. v. societate. 

De curând mi-am explorat și eu limitele lumii mele, mai mult de curiozitate, ce cuprinde și până unde se întinde. După cum am arătat și mai sus nu are un singur sens, iar eu mă rezum la trei dintre ele:

București – Ruse și retur ultima parte

În prima parte, pe scurt, mi-am povestit plecarea din București, drumul până în Giurgiu cu întâmplările și imaginile de pe parcurs.

A doua parte este despre trecerea în Bulgaria, găsirea drumului spre Ruse și descoperirea orașului.

***

La retur am tot salivat după o înghețată dar tot ce am putut să fac a fost să înghit în sec pentru că nu aveam o levă-n buzunar, fără sa găsesc vre-un exchange deschis duminică după prânz. Ajuns înapoi la statuia soldatului-general intru în parcul din spatele rondoului – o grădină de copaci imensă și udă, cam neîngrijită, însă destul de frumoasă.

În spatele parcului găsesc o intrigantă scară îngustă în trepte de piatră pe care decid să cobor să văd ce descopăr. Jos, o clădire cenușie cu un titlu mare „ТРАНСПОРТ МУЗЕЙ” (Muzeul Transporturilor), închisă bineînțeles. O locomotivă expusă afară și câteva trenuri ciudate e tot ce-am putut vedea prin gardul de oțel, chiar și asa cred că se inscrie pe lista “de văzut” in Ruse.